Mihai Viteazu-n prag, într-o firidă
Și-apoi mari porți, într-un târziu deschise
Să intre faima unor vremi nescrise
În ceas sortit sub falnică hlamidă.

Pășesc sfios. Priviri de sfinți, decise,
Îmi par că sfarmă vremea cu obidă
Să-mi facă loc, din neguri de absidă,
ÃŽn urma celui ce din veac venise.

Dar drumul spre altar e cât o turlă
De lung și larg, din zori până-n amiezi.
Abia se-aude de pe deal o surlă.

Mă lupt și cred că rostul ți-l așezi
Când umbre-n cuget asmuțite urlă
Dar tu-n înalturi neclintit mai crezi.



27 martie 2007