m-ai cules dintr-un stop cadru
ai încercat să unești punctele
pentru a face poduri peste ape
ne strecuram sufletele fotografii alb negru
ploua când îmbrăcați în negru ne apropiam
delirând alte timpuri

îmi spuneai
am îmbătrânit cu un secol de nopți și zile fripte
nu mai conjug verbe eu tu el ea noi voi ei ele

acum înțeleg unde se scurg rândurile de mijloc
în mâinile ce s-au regăsit
îmbrățișare

hai să dezgropăm talantul
să ne rugăm Domnului
să nu mai treaca zilele frumoase pe langa noi

tu semnul exclamării într-un colț de zi
eu
aștept să se umple luna
pe cele două maluri de amurg

ce spui că
am pierdut cuvintele în munți de tăcere
ne vom lua infinitul petrecere de-o noapte
de sub plapuma zorilor păsările ne vor cânta simfonia


e de ajuns să ne intâlnim undeva lânga amurg
Iubire