Lacrimi aurite

Ia cerul meu și umple-l cu sfinți, în loc de stele,
Ia gândul meu, si umple-l cu seu de lumânare,
Ia viața mea, și fă-o biserică-n obiele,
Arând cu duhul țarini de suflete, sub soare –

Mai ia mâinile mele, și fă-le crăpătură
În care să coboare duhovnicii din rai,
Ia-mi inima și fă-o, în ruga lor, prescură,
Cu milă să ne-o-mpartă lumina lor de crai –

Și cine știe câte mai sunt de luat din robii
Ce nici nu știu de ele, de care n-au aflat,
Așa cum în lumină, se mișcă tandru, orbii,
Așa zorim, ca dânșii, pe drumuri de păcat –

Și gândurile noastre, demult, sunt doar cenușă,
Și lacrimile noastre, demult, s-au aurit,
Doar simțurile noastre ne bat etern, la ușă,
Făcându-ne simțirea din noi, de negăsit –

Ia-mi, Doamne, și cuvântul, litania și versul,
Și fă-mă zugrăveala ce numai Tu, o știi,
Icoană ce așteapta din cer, să-i vină mersul,
Să stea-n aceeași strană, plângând pentru cei vii –