Iubești...
Ce trist, nu?
Iubesc
În tristețea lucrurilor
Fericirea întristării
Ce te face
Să urăști posibilitatea
De a iubi.
Creez o imagine
A lumii
În iubirea mea
Fantastică,
Cu ochii mari
Închiși de sfâșâierea
Luminii reale.
Poveste cu final propriu
Se desfășoară
În cercuri diforme
Cu raze mai lungi
Decât diametre.
Și atunci
De ce iubesc
Frumusețea acestei lumi?
Unui vis perfect
I se încredințează
Această
Imperfecțiune:
Realitatea!
Și totuși întristarea
Este fericirea
Iubirii
Ce o simt
Pentru tine.