mă leagăn în parcul cu flori de plastic
și inspirația curge șuvoi din reclamele sparte
acum moșul care stă în fiecare zi pe aceeași bancă
îmi tușește o virgulă
pe foaia pătată

taxiul pe care îl comandasem a uitat să vină
de aceea urmăresc
o albină vagaboandă
își șterge de poemul meu
aripile murdare de miere

la câțiva pași
două fete joacă coarda
îmi încolăcesc e-uri pe foaie și l-uri
și râd
îmi completează i-ul iubirii cu lacrimi de sticlă

mai mestec o gumă
a trecut o jumătate de oră
sau poate de-un veac îmi scriu trupul

iar burta se-ntinde
e vânăt și cerul căci luna i-a opta
în anul de aur
silabele curg vălmășite
să nască copilul ce minte

fierbinte
e tâmpla zilei a 14-a
orașul de piatră a rămas fără spațiu
pescărușii roz de pe case
au fost închiși în cercuri pătrate

sar coarda încă
reclamele nu mai inspiră nimic
sunt doar minuscule răni în sticlă
punctul la i este scris,
dar cuvântul e șters

taxiul se apropie
lumina o văd cum ochii îmi strigă
și-aud cum șoferul
sau poate
nevasta lui
mă strigă și zice:
e băiat!
ciudată numire
nu știu ce înseamnă,
dar vreau
s-o întreb pe mama iubire

în urma creionului
un scârțâit de lăcuste
întinde pe fâșii tăiate de cer
gunoiul sentimental din tomberoanele inimii.