știi
în camera mea nu este nimic obez
nopțile nu pulsează undele beta
visele au gravitația dezirabilă
chiar stas
ca o bancă din parc

sub pat
am podul de piatră dărâmat
și nimic din ce am nu se aseamănă cu apusul soarelui
nici măcar ca miros
cel puțin de când drumul meu a devenit
mai erect
ca limba germană

văd oglinda ca un fruct nu ca pe un titirez
îmi hrănesc păsările ce îmi trec prin cerul gurii
sistematic
apoi vorbesc despre apocalipsă
ca și când a fost ieri