Când rănile umbrei
cicatrizează anii în
trupul plecat
doar vorbele
rămân
alei neumblate
timpul acoperă drumul
cu liniști
umbre și chipuri
adorm sub clopotul
cuvântului rămas
amintire

împletind cuvinte
pe soclul scrijelit de lacrimi
cineva așează câte-o lumânare
fără să spună de ce...
ultima privire se termină
în forma pământului

din așternuturile de sub cruci
singurul loc fără ceas
greierii pândesc răsăritul

și iarăși se pleacă...