Visez o răzvrătire a lumii vegetale.

De la lichenii palizi ai cercului polar
Pân-la giganții arbori ai zonei tropicale,
Ciuperci sau flori, mlădițe sau trunchiuri colosale
Pornesc să-nfrunfe omul, uzurpator flecar
Al mutei lor domnii primordiale.

Păsările călătoare
Au dus din continent în continent
Vestea cea mare;
Și-acum, în orice vrej, în orice floare
E demonul revoltei, subtil și violent.

Eucalipți și cedri cu brațe uriașe
Și boababi bubonici cu trupul numai noduri

Se năpustesc năpraznici spre marile orașe
Zdrobind palate, fabrici, gări, hale, turnuri, poduri.

Din ecuatorialele coclauri
Lianele cu brațe de hidre și balauri
Se furișează și se-ntind,
Își iau avântul
Și-ntr-o rețea de funii vii cuprind
Pământul.

Și arborii fără nume, giganți cu brațe-căngi,
Ies fioroși din junglă cu uraganu-n coarne
Purtând, drept coliere, șerpi boa și, drept goarne,
Maimuțe urlătoare împleticite-n crengi.

Un pâlc de mari sequoia pornește la asalt,
Și înghițind distanțe de ceasuri într-un salt
Vijelios ajunge drept la țel:
Și iat-un zgârie-nouri de sticlă și oțel
Se prăbușește alb, inert, înalt,
Titan tembel.

Din taiga purced oștiri de pini,
Fac pași de șapte poște săltând din rădăcini
Ca niște strâmbe picioroange
Și sunt atât de deși încât întorc din cale
Largile fluvii ecuatoriale
Făcând o gârlă seacă dintr-un Gange.

Din crengi ca din ascunse catapulte
Sar stânci întregi zvârlite la depărtări de stele
Și cad peste pământ atât de multe
Încât astupă mările subt ele.

În fiecare fir de iarbă un ghimpe încolțește,
În fiecare frunză un ochi ascuns palpită;
Și în pământ tuberculi și bulbi scobesc hoțește
O boștiură perfidă ce-i gata să te-nghită.

O forță-năbușită de mii și mii de ani,
Ascunsă-n pulsul molcom al sevei, își ia vânt
Cu zbucium de cutremur și clocot de vulcani;
Și era vegetală rencepe pe pământ…

…Ca să dureze pân-atunci când, poate,
În viitoare vremuri depărtate,
Metalele din beznă și pietrele scuipate,
Surori cu-acelea care ard în stele,
Din noaptea nemișcării se vor trezi și ele.