mi-e dor să mă atingi
să-mi săruți fruntea, obrajii
și umărul pe care ai desenat un crin
iar când te privesc
să văd reflectându-se în ochii tăi
imaginea lacului scăldat în raze de soare
mai știi, cutreieram poteci
știute doar de noi
și mergeam ore în șir
până oboseam
nopțile dormeam cu fruntea sprijinită
de pieptul tău
ascultându-ți poveștile
spuse cu voce tremurândă
în verdele frunzelor, firelor de iarbă
albastrul cerului, apelor
roșul macilor și al sângelui
îți caut urmele
au fost șterse de ploi, zăpezi
și vântul a dus departe ecoul
ultimului cuvânt rostit de tine
demult, parcă în altă viață
unde ești
arată-te, culege-mi lacrimile
ori surâsul în căușul palmelor
de nu vei veni
se vor transforma în fluturi
și uite, fereastra-i deschisă
vor zbura