Deschid o poartă. Urc spre neștiutul
Etaj îngust, pe-ntortocheate trepte.
Mi-aș fi dorit să nu mă mai aștepte,
Să nu se scrie astfel începutul.

Dar mi-a deschis. Printre priviri nedrepte
Mi-a așezat pe frunte, strâmb, sărutul.
M-am rușinat și am rămas ca mutul
Lăsând răspunsuri în pustiu s-aștepte.

O palmă grea și-acuma mă mai arde.
În ceafă-nfipte ghearele de corb
Adânc brăzdară umiliri bastarde.

Un dascăl dur, nesimțitor și orb
A aruncat în fraged trup petarde,
Dureri târzii ce și acum mă sorb.



28 iulie 2007