Tu auzi tacerea din jurul meu…
E vantul nauc pe coada de zmeu,
Ce s-a inaltat in visul de-altadat,
Ce zace intr-un colt, livid… uitat…

Nu stii… este rebelul vis in care
O printesa credea ca lumea nu moare
Sub piciorul zvelt al printului ei,
Ce pasea usor peste fiorosii zmei.

La fereastra astepta, in fiece noapte,
Sa vina printul din neguri, din soapte,
Ca sa-I aline buza dulce, dorul frematand,
Rauri de foc sa stinga, prin vene curgand.

Pe cal alb falnic, printul venea;
Din pagina de poveste el renastea
De cate ori in brate iubirea-si cuprindea…
Ca sa-I admire, si timpul se oprea.

Dar, vai… printesa cea balaie nu stia,
Ca-n visul altor printese, printu-I se ducea,
Cu slova lui cea dulce, pe toate amagea;
Putin cate putin, in versu-I, printesa murea.

Cu toata patima inselata, oglinda a spart,
In care se oglindea chipul lui cel drag…
In ale sufletului cioburi, infipte-n univers,
Se oglindeste astazi suferindu-l vers…

Calare pe vant am cutreierat
Lumea nemiloasa de vrajitori si umbre;
Ale tale urme, cu flori am sarutat…
Sufletul imi plange, noptile mi-s sumbre…