Cînd somnu-ți cuprinde privirea, stăpînă,
Odaia-ți se umple de raze de lună
Ce-ți umblă pe frunte, se joacă prin păr,
Și-apoi te mîngîie pe umărul gol;

Rămîn fermecate de ochii tăi mari,
Sub pleoapele grele, visînd abisal,
Un vis despre prințul ce vine călare
… Nu știi cum arată, știi doar că apare…

La capătul meu de rază de lună,
Cu ochii deschiși, adorată stăpînă,
Visez c-aș putea fi eu prințul călare,
Pe care-l aștepți să răsară din zare.

Și-n orele patru din noaptea nebună,
Privesc vîrcolacii cum mușcă din lună.