Pe chip de zeiță cu ochi de tăciune
surâsul de-argint nicicând nu apune.
O lacrimă scursă pe chipul de lut
nu poate înfrânge sublimul sărut.

Mă-nchin frumuseții și slava i-o cânt;
splendoare mai mare n-a fost pe pământ.
Iar când voi izbuti să-ți înțeleg desăvârșirea
voi căuta din jar să ne-ntețesc iubirea.

Mă-ngheață privirea-ți de foc
și teama de alt nenoroc.
Mă las stăpânit de idei –
un om mistuit de-ai săi zei.
Mă-ntreb și acum de ești vis,
culme de abur ori splendid abis...