Dorință

Zece vieți eu mi-aș dori,
Românește a trăi,
Prin poenile lumină,
Unde liniștea-i deplină.

De se-ntâmplă-n mii de rânduri,
Să-ntâlnesc prin larg de crânguri,
Pe băcița cu mioare,-
Să-i fiu, susur de izvoare;
Ochi de minte și plăcere,
Și-o fărâmă de durere;
Dragoste și… o frântură doar,
De patimă si ură, -
Că sunt bune cu măsură.

Viclenește i-aș ascunde,
Turma-i de mioare scunde,
La umbra dorurilor,
În arșița dragostilor.-
Să alerge mititica
Fără caz, fără nimica,
Pe ponor, peste câmpie,
Ca un tril de ciocârlie.
Și apoi, prin canonadă,
Ca doi fluturi de livadă,
Să pornim în depărtare,
Doar cu-n ghes de sărutare.

Din frântură de catren,
I-oi cânta dulce refren,
Că e mândră și isteață,
Ca și primăvara-n viață.
De-om ajunge la chindie,
Licuricii să ne îmbie
La taifas cu Universul,
Cu cântecul și cu viersul.

Și pe aripa răcorii,
Pân’ ne-o podidi fiorii,
Vreau să-i cat prin lan de fân,
Fragii rumeni de pe sân.

Când matusalemul Ene,
Ce sărută pe la gene,
Va șopti-n limba română:
Somn ușor și noapte bună,-
Să mă vreie de bărbat,
Că sunt bun la ajutat,
Și-om afla, unde se-ascunde,…
Turma-i de mioare scunde.