aveam un cîine cam liniștit îl răsfățam
îi ziceam Scubiduu ce mai taci tu
și ce mai zaci?

el se uita în pămînt
zăcea o tăcere umilă și se mira

mi-am găsit într-o zi
mielul însîngerat de alb
și plîngăcios

negrul fără urmă
era supărat de foame și lup

dar Scubi de unde că era calm
nu lătra își vedea mai departe
selectiv și natural
de oasele lui

cam hoață treaba mi-am zis
impresia că trăiești aceeași farsă
în care e de plîns
dar de fapt toți spectatorii
au murit deja de rîs

poate că așteptam niște condoleanțe
sau ceva dar Scubi căuta în pămînt
o mare mirare și doar atît

apoi l-am găsit pe cîmp
era plin de răni abia respira
da' parcă zîmbea

a murit împreună cu lupul de gît