Atingerea singuratică s-a întâlnit
acum
cu norii.
Aș vrea ca gura ta să-mi cânte
numele
iar urmele
să nu mi se mai șteargă.
O stea pe cer aleargă
de frica mâinii mele.
Atâtea mii de stele
am risipit
căutându-te pe tine.
Singurătatea nu m-a uitat.
Printre atâtea frunze verzi
am alergat
strigându-te.
Dulceața cuvântului
s-a contopit cu roua.
De ce nu vrei să crezi în noua
stea
ce-a răsărit?
Ea n-a trădat cuvântul
și n-a udat pământul
iar ceara...n-a topit-o!
Atâtea nopți am stat
și am privit-o
și câte adevăruri ți-am cântat
tu n-ai vrut să le crezi.
Iar azi eu stau in fața ta
și nu mă vezi!