Flori roșii

Flori roșii pe-un acord de suflet
Își deschid parfumul ca o mângâiere,
În valea uitării unde sufletul face-un pas
Dar trupul își împlântă rădăcini.

Eul iubește cu disperarea chemării
Sânii dezveliți, șoldurile-ți zvelte,
Sau doar vocea stinsă de arderile mele,
Sau doar chipul sculptat în scoarță.

Sculptură a mării, a soarelui, a verii,
Te-am așezat pe lacrimi, te afunzi în mine
Căci vidul te topește în materia primă,
Te soarbe avid de coapsele tale.

Perfecțiune ți-e trupul, și chipul o icoană,
Florile roșii sunt patul tău sfințit,
De unde aripile mă-nalță, liane mă opresc
Spre nesfârșita cale a plăcerii.