Am intrat fastuos
Prin poarta deschisă a imaginarului
Și acolo, tot ce atingea privirea,
Se transforma în aur,
Și odăița de lemn...
Și muntele de piatră...
Și cerbul... Mai auriu a devenit!
Luna cânta de bucurie
Și oamneii se adunară, rând pe rând,
Cântând
Cu luna laolaltă.
Doar cântecul lor se transforma în țipăt,
Cântecul lor semăna a bocet,
Cântecul lor numai cântec nu era.
Și atunci cerbul a strigat:
"Fugiți, n-o lăsați să vă atingă..."
Dar, prea târziu.
Imaginarul și-a închis poarta!

Acum, de câte ori văd chipuri cioplite,
Mă întreb dacă avaeu suflet...
Sufelt ce a rămas înghețat
ÃŽn ochiul cerbului de aur!