Era unul pe casă, de meșterea burlane și țigle și cuiburi
de bufnițe și cocostârci.
- Vezi să nu cazi de-acolo, îi tot spuneau sătenii
cu vălătuci și pălării acoperindu-le auzul.

- Ușor de zis, le răspundea el, privind fix înspre munți,
dar și de cad, tot în pământ m-opresc!

Râdeau pălăriile de el, în timp ce urca liniștit
pe axa imaginară a privirii,
coborând,
subțiindu-se de-a dreptul.

- Numai în sus să n-o iau, mai spuse omul nostru,
acolo nu mai e capăt!