Erau infimi, niște scântei,
sau niște picuri de lumină
ascunse-n iarbă. Printre ei,
dormeau flori splendide-n grădină.

Neluați în seamă nici de ele,
deși păreau de foc arnici
se îngânau de jos, cu stele
pe cer, fantastici licurici.

Pulsau încet, fermecător,
amestecați cu praf de lună.
Ca semn de tihnă trupul lor,
îndeamnă către ”noapte bună!”