apune soarele banal
la capul zilei de ocară
se scurg speranțele pe deal
cenușa lor e tot mai rară

coboară umbra peste vad
și amintiri mă trag la vale
din fagurul pustiu și fad
mai sorb alene dor și jale

păduri de cruci se întețesc
tot cresc mai sus peste ruine
și parcă-un cânt împărătesc
începe gândul să-mi lumine

aud suflarea Lui pe lemn
și o-nțeleg acum mai bine
cuvântu-I șuieră solemn
tot mai aproape lângă mine