Diminețile cuibărite în iarbă
au parfumul unei femei desculțe
pe care o vei urmări de mâine
cu genele prinse de trup.

Pasul ei despică sunetele
într-o muzică nefirească
pe care nu îți dorești decât
să valsezi cu dragostea.

Și pe această femeie crește roua
din sânul ei culegi petale de trandafir

Dacă îți întinde mâna, sărută-i degetele până la buze
și nu te opri decât în sternul ei cu nopți albastre și
dimineți cuibărite în iarbă
când, lipiți de goliciunile voastre,
mușcați din unicul fruct plăsmuit de toate anotimpurile
Iubirea.

Vreau să trimit moartea în concediu pe Lună
să mă trezesc înaintea dimineții cu rouă sub pleoape
să fiu eu această Femeie
din care să cobori ca după o baie rece
și spui, nu banalul „te iubesc”
dar „Primăvara cască ochii în mine!”

...