KOCSIS Francisko

Duminică dimineața,


fâșii zdrențuite de cobalt atârnă
între gratiile văzduhului, regate de abur
călătorind spre o altă coborâre în mare.


Þiganii scormonesc în pubelele metalice
și împrăștie pe jos gunoaiele,
vântul le dă o mână de ajutor,
muncesc cu râvnă
ca lumea noastră să nu-și piardă
imaginea ei de mărgăritar în troaca porcilor;


clopotele nu mai cheamă – imploră
pe cei lipsiți de magia ființei lăuntrice
să caute între ziduri reci ceea ce nu poate fi mediat
de nici o ființă, doar iluzia
că pot intra anonimi într-o mustrare colectivă,
lașitate în chip de smerenie,
substitut de trăire în spasm aproape șamanic.


Duminică – o zi ca oricare alta. O zi
în care oricine poate fi învins.
Bună ziua, deopotrivă celor înfrânți
și celor ce-i doboară.


Celor ce fac legile și celor ce cu ticălos stoicism
suportă selecția socială.