ce să spun prevedeam un plein soleil
crud soarele ăla rupe hainele pe tine
cum să nu o vitejie cum să
da totul incalculabil precum aspiratorul de gânduri
un imperiu
cu grandori expansiuni turle și ciudate mașini umblătoare
și bineînțeles lumină căci da despre dânsa e vorba lumina vărsa un chip
agale cu raniță o cocoașă și-un picior de lemn
aproape un prieten

ajunsesem la liman
același trepidat cum în sfârșit ud leoarcă trântești portiera
cu ploaia în spate deja e altceva e acel tu cunoscut
condiții de maximă securitate de aici încolo nu se mai întâmplă nimic rău
tot aici sună ceasurile
turbat
întârziasem

trebuia să fi fost gol
nu cred că te mai primisem așa
ca o invenție
sfâșiată de voce de miezul fierbinte de
căutătura clară un luciu de să ți se facă rău de-a binelea
apoi mă gândeam de ce nu
stăteam în mijlocul drumului lungi șiroaie de vorbe se răsuceau
pe banda continuă exact aiureala ce nu se face exact anti
trebuie să fi fost acel mare pericol de neliniște când se pornește fără sens
terminat în gestul cu mâna
fibra obrazului ooo fibra
zvâcnetul
nu cred că mai simțisem vreodată atât gestul ăsta
ca și cum
m-aș uita în mine și-aș vedea o gaură perfect rotunjindu-mi-se
ca să te încapă

ceea ce mă uimea era degetul
scormonea umbra așa cum se descoperă alb în negru se isca astfel un tunel mic și comod
unde mă înfiletam preț de
un răspuns
după asta toate lucrurile reveneau la locul lor