Un ultim cuvânt, datorie!


După o lungă tăcere,
cu groaznic răsunet vulcanul răzbate,
din muntele mut,

o vorbă rămasă,
doar una.
E datoria prea mare,
să tac o secundă , mai mult,

și Îndemnată, de sensul dreptății,
ce Încă plătește chirie sufletului meu,
și respectând o lege mai nouă spune:
"clientul e stăpânul tău"

Îți strig în neștire IUBIRE,
Și mor uitând , aceea clipa în care recunosc,
IMPOSIBILUL , existenței din noi.