Mă gândesc la tine,
în doliu de seară,
prea roșu și devreme
e astăzi apusul,
nu crezi?
și la fel de departe
ca orizontul
pe care mi-l devi,
îmi vine să fug
de mine...

Am văzut cum a murit
câte un înger
la fiecare pas
cu care te-ai îndepărtat,
le-a murit până și numărul
în umbra ta...

încă sper
că doar visează
un vis trist
de-al nostru,
sau poate chiar
au sacrificat
mult prea mult
pentru iubire
noi n-am ales
să ne lăsăm convinși,
împinși spre infinit.

Culeg absențe,
grele,
lacăte de vise,
și aripi
ce nu mai zboară
astăzi.

Trezită și departe
în vie așteptare
totuși
nu mai simt
că respir
fără tine
să mă respiri

parcă nici timpul
nu mai are aer
s-a oprit
cumva,
cândva,
în noi
în loc de așteptare.