Când valul ce mă îmbracă aievea îmi șoptește,
Că cea de lângă mine poate că mă iubește,
Îmi spune câteodată că ea ține la mine,
Deși nu știu măcar de îi pasă de mine,

Iar planuri ce le facem poate sunt vorbe în vânt,
Și cele ce le zicem sunt doar subiect de cânt,
De sufletul nu-i cela, mereu fie sincer,
Eu îmi ridic privirea si urlu către cer:

Te rog Mărite Doamne,Te rog să-mi dai un semn,
Să știu ce se intamplă ,să nu fiu ca de lemn,
Marioneta care o miști tu zi de zi,
Te roagă în continuu,Te rog sa îmi spui ce știi.

Și când refuză mândra cu mine a vorbi,
Tu sa îmi spui că măine eu tot cu ea voi fi,
Iar dacă suferința-mi e-un lucru chiar firesc
Te rog s-o scapi de rele , pentru că o iubesc.

Și de aceste gănduri ce le-nalț către cer,
Chiar dacă știu în viața că tot e efemer,
Și toate trec mai greu sau poate chiar mai bine,
Dar știi ca o iubesc chiar mai mult decât Tine.

Și știu că viața-mi este poate că prea maruntă,
Dar vreau să știu că fruntea-mi în veci nu se incruntă,
Și că tot ÎMPREUNA, ne pregatim nunta,
Și pentru TOTDEAUNA privirea mi-o incanta.


Made by CVC-28.07.2007 h:14.00 (Vadu-malul marii)