durerea e o vietate leneșă care ne așteaptă la colțul parcului

știu numai că ești legată la ochi de o apă
în care se termină aleile neobișnuite cu moartea

oamenii te uită când le vorbești de aproape,
agață de tine imagini ca de un perete proaspăt văruit
și prind într-o plasă de fluturi trecutul muribund

ești foarte aproape dar nu ating decât o parte
răpită de gravitația unei vederi care îmblânzește căderile

pot să-nfășor apariția ta, însă ea este o imponderabilă
printre blocurile-chilii în care se duc lupte multicolore
cu marginile lumii, în orașul în care pășești cu încredere
spre chipul ce sparge zid după zid
și lovește cu veșnicia trupul sleit de strânsoarea absenței

suflarea e un dar ce nu poate fi întors
decât cu o dragoste pentru fiecare făptură care te caută ea
când știe că inima e tăiată în patru