Un munte de lumină trudește să se nască
Din pântecul de humă al liniștii terestre
Ce arde neștiută în vechile ferestre
În care un păianjen a început să pască

Din iarba veșniciei cu patimi îngropate
În pânza cea rotundă țesută-n mare grabă
Cu scopul de a prinde acea ființă oarbă
Din care se-ntrupează doar zâmbete curate

Ce umblă fără țintă pe străzile pustii
Visând să cucerească la ceas de asfințit
O rază de lumină din muntele sfințit
De cei viteji ce-i urcă potecile târzii...

Dej, 10 mai 2008