Ce îngeri sîntem noi,
Doamne?
Icari aluzivi prăbușiți din prea’nalturi.
Exilați în landurile facerii
Din prea multă înțelegere...
Pofticioasa gîndire trece
pe lîngă noi.
Și ne-ascultăm în tăcere inimile
ticăind mecanic
cranÈ›, cranÈ›
Asta nu-i inima.
E viermele tău, Doamne
pe care l-am înghițit
cu mărul ăla cu tot.
Abandonați disperării,
puteam fi îngeri...
De ce nu ne-ai spus, Doamne
că n-avem aripi?
Și cu trupurile vîlvorind
plutim în derivă.