|n memoria lui Edgar Allan POE

O FI “CORBUL”...

Cine mi-a bătut în geam?! Ce să fie, cin’ să bată?!
Nu e nimenea la poartă. O fi pasăre sau ram?!
Ram o fi, dar chiar să-mi bată, nebunește, mie-n geam?!
N-am ieșit din cas’afară! Era frig, ploua cumplit.
Nici o pasăre nu zboară, cum să ies din cas’afară?!
Ce să văd?! mi-am zis cu teamă, neavînd chef de glumit -
Infinit?!

Cine o fi fost, nu-mi pasă! Eu am multe de citit!
O fi pasărea Măiastră?! O fi Corbul, bunăoară?!
Nu, că el nici nu mai zboară, Edgar Poe l-a nemurit!
Stă tăcut, topit în smoală... Și, apoi, dacă se scoală,
O să-mi bată mie-n geam, Corbul lui topit în smoală?!
Nu, că el nici nu mai zboară, Edgar Poe l-a nemurit,
Infinit!

O să ies, să-n-frunt natura, ca un visător ce sînt!
Nu mai vreau s-aud de noapte și de ce am eu mai sfînt!
Dar, ciudat, acum nu bate nimeni la fereastra mea !
Mi s-o fi părut ?! Se poate ! Și aud din nou ceva !
Ram să fie? Nu e ram! E vre-un trecător prin noapte,
Sau pleznesc fructele coapte în copacul de la geam,
Infinit ?!