Din praful amar s-a ridicat o frunză
Și-adie frumos printre copaci,
Și eu te privesc la fel ca pe-o muză
Aflandu-mă singur pe-un lan plin cu maci.

Și roșul e totul, iar verdele-i tare
Iar lanul cel roșu , st-aprins la picioare,
Nu vreau sa mă chinui, nici să privesc ,
Ci-n lanul meu roșu sa ma topesc.

Acum sunt topit și curg inspre tine
Alunec incet printre florile vii,
Și vreau să mă vezi , să afli de mine,
Pe câmpul cu vieți , cu sute cu mii .

O ultimă floare o las la-ndemână
Că poate-aș avea o clipă noroc ...
Să merg eu prin lan cu tine de mână,
Să zbor , să visez , să râd si să joc.