ca și cum iese punctul din sînul geometriei.
ca și cum bătaia inimii forțează ușa pieptului să iasă.
ca și cum un eu îndepărtat al broaștei țestoase.
ca și cum melcul. acest arhitect incredibil de deștept
de artist de cerc de os în spirală.melcul.
propria măduvă a propriului os căsos.

ca și cum bărbatul locuiește în propria femeie
și lasă dîre-bale de copii pe frunze de nuc bătrîn.
ca și cum piatra aplaudă dalta
și ciocanul face reverențe de rugină..

astăzi după ploaie am ieșit să mă plimb
într-un curcubeu personal unicolor
și... mi-a sfîrtecat stomacul neîmblînzitul melc
cu coarne de taur. boul de melc mă împungea
încă de la naștera-mi..
ole! ole! ole!

apoi m-a luat la el acasă și mi-a dezvăluit
pe pat de moarte arhitectura melcului...
ca un vin bun, așa miroseau pereții
curbați în ei înșiși, de cărămizi de os
de var de spumă ca o măduvă ieșită
din albia scheletului..

de ce îți porți casa după tine?
l-am întrebat dîndu-mi sufletul...
nu-mi port casa după mine,
ci casa mea umblă cu mine după ea.
are și ea dreptul la o casă.
eu sunt casa casei mele,
mi-a zis boul de melc, gesticulînd cu coarnele-i
nici oase nici măduvă nici carne...
care va’ să zică.. în asta constă arhitectura melcului?..?
mi-am spus și m-am dormit de tot
în mormîntul labirint.