motto:"maică plângând, spălând pietre"- Paul Aretzu

am văzut o femeie cu năframă neagră stând la capătul serii
printre crengile de cireși înfloriți adia un vânt de vară aproape
transparentă și vie înaltă în vis tremurătoare călcând peste ape
atunci m-am oprit în dreptul ei și am întrebat-o
pe ea cea care-și născuse fiii la marginea zilelor sale
unde e maică unde e locul de trecut fără vamă

din ochi îi curgeau lacrimi din inimă sânge
nime-n lume n-o vedea nime-n lume n-o știa
numai unul zidul 'naltul ce desparte-un om de altul

la capătul serii când am ajuns o femeie înaltă și vie
m-a luat de mână și m-a dus până în mijlocul pământului
păsările cerului au pierit luminile s-au stins cu toatele
durerea plecase din carnea noastră nu mai aveam trupuri
atunci am scris poemul acesta și ne-am întors înspre dimineața cea vie a lumii

printre crengile de cireși înfloriți adia sufletul nostru spre vară

ascultă poezia în lectura autoarei