Până la miezul nopții străzile sunt goale
Apoi sunt brusc invadate de oameni goi
Sute de oameni goi de nici nu se văd măcar
Trec pe lângă mine și uni mă privesc
În ochi ca și cum eu m-aș vedea.

Imaginația își demonstrează proprietățile.
Neagră și elastică revine mereu la
Forma ei neagră.
Fiecare celulă lucrează
numai pentru celelalte celule.

Roșu sângelui va fi trădat
și o dată cu asta bătăile inimii
își vor pierde sensul și chiar inima
se va crede în sinea ei plămân începând
să respire. Prin venele noastre
va sufla astfel vântul cu mii de kilometri
la oră

În luptele de stradă celulele câștigă
Celelalte culori sunt eliminate
și în obraji este înfipt în cinstea victoriei
steagul negru
ce ne acoperă zâmbetele.

Cine se revoltă va descoperi că
Nu este nici o diferență.

Dinții negri ai fetițelor explodează
În zâmbete negre ce nu se văd
oricum, dacă dăm steagul la o parte.

Ne recunoastem învinși
și căutăm argumente
tragem cu urechea la discursul
aerului din vene
și ne montăm în loc de inimi
pompe de desfundat chiuvete.