Scrisoare:
probabil că
prezența ta e o fantasmă
în noaptea albastră
din care nu mai pot
să ies;
ochii tăi mă urmăesc în
singurătatea cuvintelor
goale cu care mă îmbrac
din disperarea cu care
alerg mereu spre tine;
acum tot
din teama absurdă de tine
am coborît prea tîrziu
în mine
și simt că am ajuns prea tîrziu;
s-au închis amurgurile în noi
și nu mai pot să spargă
tăcerea cu care te-ai obișnuit
să te cobori în lumea mea!
Cu uitare,
mereu eu...