Spitale, blocuri. Rar câte o casă.
Cum se înșiră, m-a cuprins plictisul.
Nu e acesta-n gându-mi paradisul.
Străine chipuri, fără șir apasă.

Dar din Saturn se reaprinde visul,
Se răspândesc tentații ca o plasă
Și-n viermuiala împrejur rămasă
Se naște clipa când râvnești abisul.

Să urci Predealul, să privești în față
Coline-mpădurite, creste-n cer.
Mai des un tremur din adânc mă-nhață

Și-ncuie vrerea în beton și fier.
Dar largi răscruci într-un răstimp agață
Frământul lor zănatic în eter.


12 decembrie 2007