I

Intrândă în mine mă flămânzești
ca o naiadă diminețile nu mai
am gust de cenușă în gură cuprind
zeghea libertății robiei de tine
până când mă pleznești
cu dosul genelor peste obraji și
sângerez sub piele ca după o lovitură
de flagrant sărut mă miroși cu ochii
adânc adânc a renunțare
te amușin într-o ureche
te gust ca apucat de streche
mă pierd
până te regăsesc acolo
unde au înțărcat iezii
zăpezile

II

nu mai ține fluturii ăia în poală
lasă-i să zboare
să se agațe în rația
de noapte
până îți număr stelele
așa cum îngaim îngân un gând
după forma algoritmică a dorinței
știi, suntem eterici
doar Mendeleev ne poate
strecura între elemente