Gard verde
printre scânduri o cărare o spinare un șoșon
câinele sare în sus cu botul desfăcut
limba fierbinte atârnă se bălăbănește
vin atât de rar de ce se bucură cui va rămâne după
îl vor lega cu un lanțug mai lung sau îi vor injecta benzină în vene
casa pe care o păzește are flori de beton sub acoperiș
am visat-o cum se înclină se lasă pe o parte cu ferestre cu tot
nu puteam să intru prin ușa în formă de romb nu-i mai
auzeam pe cei dinăuntru
ghivecele crăpau scurte pocnete foială de rădăcini bolovani pe pervaz
m-au scris în testament o voi moșteni cu tot cu
umbre de crengi, cuiburi și ouă pestrițe mie îmi va
aparține răsăritul soarelui din camera cu divan enorm
mereu te trezește chițcăitul de șoareci dacă te culci pe el
degeaba ai pus otravă micile spurcăciuni se plodesc în el
nu l-am scos niciodată afară nu-l voi lua cu mine
cine îl va clinti de-aici nu eu
și cine va face încă o singură dată
dragoste pe divanul moale
cheia se învârte ușor în broască dar casa asta nu se deschide masa asta abia
se mai ține pe picioare mă uit țintă la un păianjen
cine face atâta zgomot în pod?
aș vinde-o aș scăpa de ea mă bântuie prin somn ungherele unde
am ascuns mâini picioare capete de păpuși
aș plăti niște băieți tineri fără slujbă să ridice un gard nou în jurul ei
le-aș pune de băut la barul de peste drum le-aș spune luați-o e a voastră
țopăiți prin toate odăile ei cântați distrați-vă
prostiți-vă bateți-vă cu perne fiindcă
moartea e viața fără mine fără casa alor mei și fără câinele ăsta
cine va lătra după?