nu ar fi prima dată când ne odihnim gândurile în ceașcă de cafea
nu e nevoie nici de integrale ci poate doar de-o inecuație în doi
de fiecare dată ne compromitem ajustând neajunsurile
fiecare vindecare spintecă cuvintele pe umărul unei femeii
pământescul clipei e așezat cu prudență în gestul uman
despărțind inima în două

ca un copil te prinzi în dansul fecioarelor - prietene din depărtare
nădăjduim întru sărbătoarea firii
te lași amețit de constelațiile ce-și petrec timpul în tine
văzduhul se dilată îngerii își lovesc aripile de obrajii noștri
nu mai știm nici cât e ceasul nici dacă soarele a apus de mult sau poate trebuie să răsară
real e doar tortul de înghețată ce se topește stingând cele trizeci și ceva de obstacole

încet peste liniștea acestei zile se aude șoptit un cânt ca o rugă
îmi trec mâna duios printre cuvinte și tot ce-a fost s-a rispit
cireșul de sub fereastră ne desparte noaptea locuită de singurătate
la fiecare răstimp de ceas aduni cioburile și le așezi de-a curmezișul cât mai este timp

astăzi te frâmîntă un altul întruchipându-ți glasul ce caută spre lumii trecute prin sita vremii
îmi lipsești uneori așa ca la începuturi îmi lungesc privirea spre scenă să te pot descoperi
cerescul își revarsă ploaia pustiind firea întru alte personaje

vino de partea aceasta a pământului unde ți se cunoaște chipul
unde timpul curge altfel chiar și prin lucrurile mărunte înspre noi
aș vrea să te văd îmbătrânind să-ți cunosc bucuria pironită în orbita timpului
tăcerea copilului din tine e geamănă cu profunzimea nopții
astăzi și numai astăzi ne vom desprinde de pământ
ne vom îmbrățișa iar greierii vor cânta în noapte
iar licuricii vor sclipi deasupra
acestui poem