Nu-i decât deal, urcare îndârjită,
Cu sângele ce-n vene dur atacă.
Secunde arse de regret mă-neacă.
Pe scări piciorul obosit ezită.

Ajung să-mi văd prietenul ce pleacă
Spre culmea încă nebătătorită
De spaima zilei ce s-a scurs. Ezită
Secunda aspră, tremurând opacă.

Paraginei nu-i mai cunoaștem leacul.
Și câinele va părăsi tăcut
Cotețul lui când va porni atacul

Bejeniei. Bem vin din căni de lut ;
Ne-mbrățișăm când ne alungă veacul.
Scâncește-n noi copilul nenăscut.


27 decembrie 2007