Când privești scaunul
din dunga lui de lemn,
vei sinți cum inima
îți picură un unghi de veghe
și-n ținta puștii
îți așază un blazon
fărâmă din repaosul minții
ca să-ți ceară apoi
un tratat de politici alternative
pe care să-l așezi
în vânt la masa așteptării
pentru eventualități
în semn de înțeles
că scaunele n-au liber
nicicând șezutul,
numai unghiurile
au libertatea lor
de a privi în glonțul puștii...