încă mai scriu și-mi pare rău
că am uitat să mai fiu eu
acela care
își face patul între uși
și strânge din pereții scurși
lumini murdare

mi-așez sub cap bocancii vechi
m-apăs cu palma pe urechi
să nu mai iasă
cu gheare scose nici un vis
să prinzi cocoși e interzis
la altu-n casă

sunt ca un prag spre ce n-am fost
să mă întorc nu are rost
e prea departe
de-aceea-ntind pe-aceste foi
fructe strivite sâmburi noi
nu mă mai doare

și tălpile când voi simți
călcând pe oase de copii
voi spune: ta tă
te-am așteptat cu sânge cald
rășini de brad încă mai ard
și mă mai cheamă

carbidul iernilor s-a stins
totu-i ruină și a nins
o altă viață