Și trupul Evei se așternea moale asupra sa
ÃŽntins, despuiat, rece
Asemeni picăturilor de ploaie ce sărută pământul încins
Rând pe rând, secundă de secundă
Până ce țărna înghite tot.
Călcâiele-i toropite s-au adăpostit sub stufărișul încă ud,
Sfârâind aromat miresme vii
Silueta ei albăstrită de lumina palidă a nopții,
Pică in gol afișând zâmbetul unui copil în leagăn,
Pletele-i arămii sculptează în pământul lacom trupul alesului său,
Și adorm amândoi sub lănciile ierbii...