odată când eram copil eram la ștrand și cu capul sub apă
mi s-a părut ca aud sunete de sticlă ce se crapă
și vocile celor înecați
(nu erau așa mi se părea mie)

din amintirea asta am scris cumva o poezie
unei fete
vezi doamne o iubesc și chiar și sub apă mă gândesc la ea nu la lipsa oxigenului

anii au mai trecut și nu rețin cărei fete i-am scris poezia
dar îmi aduc aminte al dracu de bine cum se auzea când eram cu capul sub apă