și poate că nu vreau să mă iubiți poate vreau
doar să mă învelesc cu asfaltul fierbinte așa
cum te învelești cu palma cuiva când ești
"cel mai singur număr de pe lume"
poate că țip doar pentru că voi tăceți abundent
că nu mă găsesc întreagă
din câte știu ar fi trebuit să fiu
tălpi goale în colb și limbă de viperă
albă nu mă găsesc și pe voi nu vă aflu niciunde
unde să mai caut
o lume întreagă nu ar fi putut să dispară
mi-aș fi adus aminte potopul, mamele rupte urlând cuvinte fâșii
după copiii umflați de apă ca niște baloane câini și bătrâni
leșinați în copaci și mirosul de baltă secată
chiar dacă aș fi uitat mirosul ar fi rămas
acru și mușcător ca o palmă zdravănă
mi-aș fi adus aminte
si-gur
și sigur aș fi simțit în pumnii încleștați
"cel mai singur număr de pe lume"

poate ceea ce îmi lipsește nu sunt mirările
nu sunteți voi ci
ricoșeul unui pat de armă care îți transferă
pocnetul glonțului direct în vintre pulsează aritmic
e viu sau e vină
nu știu