profesori n-am
i-am ucis într-o toamnă ca pe sticlari o boală de plămâni
cu banii economisiți mi-am luat un câine: Proscris
are covrigi în coadă și patru mâini

noi doi turnăm
zăpezile în oameni cândva am fost eu însumi un pahar cu picior
o prelungire-a gurii rostind neadevăruri
cât s-ar freca în barbă piețarul: „Noroc chior!”

plimb printre ei
sacoșa transparentă le amăgesc privirea dar de nimic nu-ntreb
tot ce se vinde e gunoi purtat de râuri spre Ereb

chiar ieri am șlefuit
din prima gheață un poet tânăr – astăzi e bătrân
mi s-a părut că vrea să-mi fure anii
Proscris, pe el! dar el a zis: Rămân

și stăm așa ca două toarte de vas în care nimeni n-a suflat
uleiul soarelui ne umple și ardem simplu și curat