Pe întinderea pustie
A lacului bătut de vânt
Se aude-o gălăgie
De pe nuferi vine un cânt:

"Oac, oac oac, soarele meu drag
Cel ce nufăr galben ești
Ieșit-ai, iar, din nou în prag,
Lacul întreg să încălzești

Tu, libelula mea mică,
Mă rog lumina-ți încete,
Căci pielea rău mă furnică
Nu vreau să murim în cete".

Soarele atunci pe loc
Topea tot ce-i ieșea-n cale,
Și spre a broaștei nenoroc
Schimbă-ntreg lacul în vale.

Ia de atunci încoace
Toată ziua pe-nserate
Broaște cântă fără pace
Că pe soare-s supărate.