ÃŽmi ascut umbrele
De un cuțit pierdut de sens,
ÃŽi tocesc laturile
Să nu-mi mai taie carnea;
Lor le străpung inima cu unghia
Să nu mai doară,
Și când renasc din propria cenușă
Să știe că
Au dreptul să moară!

Iubesc declarat la notar
Cu litere, hieroglife și cifre;
Plătesc vamă cu plăcere prin plăcere
Ca să treacă dincolo de ireal
Până la gustul de fiere cu nectar
Pe-o coajă de diagnostic...
Plenar, lunar și fobic

Durerea calculată e doar în proba de verificare,
Pentru răsărit spre apus
la infinit...
Tăiată pe margini de clipe
Să nu mai doară,
Și când renaște din propria cenușă
Să știe că
Are dreptul să moară!

Chiar dacă vor continua să fie.