au crescut apele
să mă poți privi în ochi
femeie neîmblânzită
și nici un strop de sânge nu
mai scade febra
febra celui rănit peste
limbul tăcerii pasăre lăuntrică
născând solitar

***

copiii sunt buni la orice
pe vreme de ploaie
ne curg din răni
altfel decât portretele
pictate în ulei
jinduind la gloria altarului
cânt
auzi-mă
desfăcând cu degetele
pești de lumină
dar absolut
nimic

***

ce viață stricată de atâta mers
înspre mare
când în fiecare dintre noi celălalt
și-a pitit cojile de trestie
de zahăr
și pușca de ucis tigri
din oasele ei fosforescent
amestecate iubiri
dospesc
fără noroc

***

dintr-o singură privire
turn de jad
poruncit ca să fie
mai mult în
cumpănă

***